Cine suntem
Societatea Română de Victimologie
Societatea Română de Victimologie (SRV) este o asociație care reunește profesioniști, profesori și specialiști (cercetători) precum și societăți sau organizații implicate în practica și cercetarea în domeniul victimologiei.
SRV este o organizație apolitică, nonprofit, independentă și democratică.
SRV este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, având toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Misiunea SRV
SRV urmărește să mențină și să dezvolte comunicarea interdisciplinară specifică domeniului victimologiei, la un nivel ridicat de vizibilitate.
SRV își propune să acționeze ca un factor de legătură dinamic în stimularea gândirii libere și creative din domeniile de convergență (criminologie, științe juridice, psihologie, etc.) să ofere un spațiu de lucru pentru generarea ideilor inovatoare și a originalității în domeniu și să participe în dezvoltarea unor de structuri instituționale care valorifică cercetarea.
Echipa SRV
Preda Aura Marcela
Conf.univ.dr. Facultatea de Științe Juridice și Științe Administrative, Universitatea ”Spiru Haret”, București, CS.III, Institutul de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română
Sion Grațiela
Conf.univ.dr. Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Universitatea ”Spiru Haret”, Psihoterapeut specialist, Formator SPJLM
Suciu Viorica
avocat
Berindei Mihaela Gabriela
CS. III, Institutul de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română, membru în rețeua Cost Actions18121 - Cultures of Victimology: understanding processes of victimization across Europe ( 2019-2023)
Bucur Mihaela-Corina
BSN, Mediator autorizat - Birou de Mediator Mihaela-Corina Bucur Profesor - Scoala Postliceala Sanitara "Carol Davila"
Bahmuțan Ana
autor, medic
Necula Rebeca Victorița
Psiholog clinician, Asociația Comma Cluj
Negruț Nicoleta
consilier juridic
Elefterie Liana
Conf.univ.dr. Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice, Constanța
Parteneriate
Evenimente

Repere privind victimologia, victimizarea și victimele în/din România (ediția a VI-a)
28-29 Noiembrie 2025 – de la ora 9:30 AM
Comitet științific: Conf.univ.dr. CS3 Aura Marcela PREDA, Conf.univ.dr. Gratiela SION, Prof.univ.dr. Ramona MIHĂILĂ, Prof.univ.dr.,habilitat, CS2 Ion IFRIM, CS3 Mihaela-Gabriela BERINDEI, Conf.univ.dr. Roxana PĂUN, CS Oana Florentina ISPAS, Conf.univ.Dr. Lucia SAVCA
Comitet organizatoric: Conf.univ.dr. CS3 Aura Marcela PREDA, Prof.univ.dr.,habilitat, Ion IFRIM, CS Oana Florentina ISPAS, CS3 Mihaela -Gabriela BERINDEI, Drd.Letiția ANCULETE, Drd.Crina VEREȘ, Mihaela Corina BUCUR, Dr.Tiberiu POPESCU

Repere juridice și psihologice privind victimizarea și victimele din România

THE INTERNATIONAL CONFERENCE
”BENJAMIN MENDELSOHN – THE FOUNDER OF THE VICTIMOLOGY”
May 27th 2025, Bucharest, Romania/ Jerusalem, Israel
Virtual Conference - Free of charge
English is the official language of the conference.

Repere privind victimologia, victimizarea și victimele în România (ediția a V-a)
29-30 noiembrie 2024, online, începând cu orele 9,00 a.m.
Conferința națională cu participare internațională

Repere privind victimizarea și protecția victimelor în România
25 Mai 2024 – de la ora 9:30 AM
Dezbaterea se va desfășura în format HIBRID în sala de Conferințe a HOTELULUI VICTORIA din Stațiunea MAMAIA, Jud. CONSTANȚA
Click pentru detalii și agendă
Conferință on-line - 23 februarie 2024 - ora 19.00
- Invitați:
- Adriana Bahmuțeanu - jurnalist și psiholog
- Aura Preda - președinte S.R.V., Conf. Univ. Dr. în Științe Juridice
- Dr. Ana Bahmuțan - medic și scriitor

Mistory International Research Laboratory Event
23 -28 June 2023, Bucharest
Organized in collaboration by Mistory and by the Romanian Society Of Victimology
Location: SPIRU HARET UNIVERSITY Headquarters: Str. Ion Ghica, No. 13, Sector 3, Bucharest
Click here for the agenda
CONFERINȚE

Repere privind victimologia, victimizarea și victimele în România (ediția a IV-a)
24-25 noiembrie 2023
Conferința națională cu participare internațională

Repere privind victimologia, victimizarea și victimele în România (ediția a III-a)
28-29 octombrie 2022
Conferința națională cu participare internațională

Repere privind victimologia, victimizarea și victimele în România (ediția a II-a)
26 noiembrie 2021
Conferința națională în cadrul Cost Actions18121 - Cultures of Victimology: Understanding processes of victimization across Europe (2019-2023)

Repere privind victimologia, victimizarea și victimele în România (ediția I)
27 noiembrie 2020
Conferința națională în cadrul Cost Actions18121 - Cultures of Victimology: Understanding processes of victimization across Europe (2019-2023)
Publicații
Repere privind victimologia, victimizarea și victimele în/din România
PREDA, AURA MARCELA, coordonator – Craiova, Sitech
Resurse
- Australasian Society of Victimology
- Italy: Societa Italiana di Vittimologia
- Official Journal of the Societa Italiana di Vittimologia:
Rivista di Criminologia, Vittimologia e Sicurezza: The Criminology, Victimology and Security Review
Contactați-ne
Contactați-ne la adresa de email de mai jos sau prin formularul de contact alăturat.
CUM PARTICIP

Formular 230(click pentru a deschide documentul)
Stimați colegi și membri ai SOCIETĂȚII ROMÂNE DE VICTIMOLOGIE (SRV),
Sperând ca obiectivele societății corespund viziunii dumneavoastră științifice si profesionale, vă invitam să direcționați până la 3,5% din impozitul pe venit anual datorat către SRV.
În acest sens, se poate completa și semna Formularul 230 și trimite pe adresa societății (srv@victimologie.ro) sau depune la Administrația Financiară a Municipiului București, înainte de data de 15 mai.
Vă mulțumim!
Comitetul Director SRV
Președinte
Conf.univ.dr. Preda Aura Marcela
Donații / sponsorizări
- Banca Tranisilvania
- RO93BTRLRONCRT0659199701




